Marin Mălaicu-Hondrari şi Gabriel Daliş la "Institutul Blecher"

Miercuri, 24 februarie, Institutul Blecher (club de lectură moderat de Claudiu Komartin), la ediţia III a sezonului II, i-a avut ca invitaţi pe Marin Mălaicu-Hondrari şi Gabriel Daliş.

Marin Mălaicu -Hondrari a citit fragmentul Vanessa, din romanul Apropierea care va apărea, în curând, pe piaţa literară.

Gabriel Daliş a lecturat mai multe poeme: Tot mai departe, Autoportret, August, E prima oară, Absconditus,Spaimă, Nesomn, Din depărtare, Scria chiar Venera, Dar până acum, Regret că nu, Nu vorbesc.

Lectura a fost ascultată de un număr important de persoane (30-40), iar dintre cei prezenţi ţin să-i amintesc pe acei oameni care aparţin lumii literare: Octavian Soviany, Teodor Dună, Stoian G. Bogdan, Felix Nicolau, Adela Greceanu, Corina Sabău, Miruna Vlada, Doina Ioanid.

Gabriel Daliş (stânga), Claudiu Komartin, Marin Mălaicu-Hondrari (dreapta)

Schimb de cărţi

De aproape doi ani, la Sîngeorz-Băi, se organizează Schimb de cărţi, o întalnire unde oamenii aduc una sau mai multe cărţi, le schimbă între ei, discută despre ele şi despre autorii lor. Totul se întâmplă o dată pe lună, duminică, într-un cadru cât mai confortabil( la o cafea, suc,bere). Schimb de cărţi a avut mereu şi invitaţi speciali, poeţi şi prozatori români contemporani: Dan Coman, Ana Dragu, Adela Greceanu, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene, Radu Vancu.

Organizatoarele acestei întâlniri vă invită duminică, 28 februarie, ora 15:00, la Pizzeria Tonight, să răsfoiţi noi cărţi!

Adela Greceanu

Florin Partene (în stânga) şi Marin Mălaicu-Hondrari (în dreapta)

Marin Mălaicu-Hondrari, Dan Coman, Ana Dragu

Nichita Danilov

"Am murit cînd Dumnezeu
nu se născuse încă
şi m-am născut cînd Dumnezeu
era deja mort!"

“ Am fost, mai sînt?”

...)

(...

Arlechini la marginea cîmpului

Stă în umbra mea cel a cărui umbră sînt eu.

Mă priveşte în ochi şi-şi clatină
încetişor capul. Tot sîngele i s-a scurs din faţă,
e palid într-adevăr ca un mort
şi abia-şi mai ţine pleoapele întredeschise.

Din timp în timp îşi clatină capul.

Stă în spatele meu cel a cărui umbră sînt eu
şi-mi sprijină spatele. Umbra i s-a scurs
de pe trup şi trupul i s-a înnegrit tot. Dacă ar bate
un pic de vînt, s-ar prăbuşi în cenuşă.

Stă în spatele meu şi-şi clatină încetişor capul.

Eu stau pe un scaun înalt,
la o masă neagră de joc. Amestec cărţile
şi fumez o ţigară. În jurul meu e un cîmp gol.

Bate un pic de vînt şi-mi clatină capul.

Celui care vine

Trebuie să ai o inimă de piatră
ca să poţi vieţui pe pămînt
şi uneori e bine
să nu ai nici această piatră.

Dacă vezi o fereastră
luminată în noapte s-o spargi
şi să spargi nu numai
fereastra, ci să faci ţăndări
şi tot ce se află dincolo de ea.

Centura de castitate

Bătrînul Feofan
care după ce pictase
treizeci şi două de biserici
şi îşi împodobise pereţii casei cu icoane
ajuns, din cauza
unei neînţelegeri cu sfinţii la Mititica,
învăţase cu atîta osîrdie
arta de-a descuia fără zgomot orice uşă,
încît devenise, am putea spune, un expert în domeniu,
putînd deschide aproape
fără nici un fel de efort
şi lacăte vechi de priponit cai,
şi lacăte simple, şi lacăte duble,
tot felul de broaşte
care stau de strajă la uşi
sau se tîrăsc în întunericul nopţii,
tot felul de yale, de valize,
de seifuri şi lăzi vechi de zestre,
pe bază de chei
sau de cifru, apelînd la firul de păr,
la firul de iarbă
sau la cel de păianjen,
încît acum, ajuns la adînca senectute,
bîjbîind cu mîinile, încerca
să deschidă, apelînd la tot felul de tertipuri,
chiar şi la vrajă,
propria sa centură de castiate,
pe care o vedea în vis
cum îi înconjoară coapsele...
scîrţiind în bătaia
tuturor gîndurilor...

(cărţi)

Virgil Mazilescu

"tu dormi dragostea mea.sînt singur am inventat poezia şi nu mai am inimă"

prefaţă

(VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979)

" şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe-curajul şi puterea(omenească) s-au topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că probabil voi muri cutremurîndu-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă:începând chiar din clipa de faţă.o sucesc o mîngîi o bat cu sete.dar sintagmele stranii în care(se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută nu mă mai ademenesc.degetele subţiri care vor intra încetul cu încetul în putrefacţie?degetele subţiri nu mă mai tulbură"

V.Mazilescu

(maestre,muzica!)

şatov

(VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979)

ei au lumea lor şi lumea asta a lor îmi face greaţă

şi chiar cu o cutie goală de conserve în gură sînt gata să urlu

şi chiar cu o bombă în măduva şirei spinării sînt gata să urlu

că ei au lumea lor şi că lumea asta a lor îmi face greaţă

cineva pe lume are nevoie de mine

(VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979)

cineva pe lume are nevoie de mine

dragostea mea dacă ai nevoie de mine

o dragostea mea dacă ai nevoie de mine

gîndeşte-te la mine

în spaţiul cel mai umilit

te-am sărutat eu mortul

fiecare să-şi ascundă bine îngerul

în buzunar

ca la bîlci ca la

cinematograful mut

poate zborul va ţâşni printre zdrenţe şi urechi

eh ce să-i faci vom fi un biet simbol

şi unghiul dintre toate imposibil

te-am sărutat eu mortul

patru fără un sfert

(Opera poetică – Postume)

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gîndul cît un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu era prea departe de mormînt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

Geo Dumitrescu

Madrigal răsturnat

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!...
Tot ce mi-ai dăruit sporeşte, urcă -
piere încet ce ţi-am dat, aşa cum seacă
bălţile neadânci uscate de vânt.
Mi-ai dat puţin - ţi-am luat tot,
ochii mei te păstrează întreagă
şi-n cana de lut a inimii mele
murmură sângele tău.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum!...
Tot ce era frumos, tot ce era de preţ
pe piept am, luat, pe frunte, comori uriaşe -
ce-a mai rămas e aproape nimic
şi mai puţin încă, ce-a mai rămas,
încet, încet, tot mie-mi rămâne,
căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob,
ca vrabia în urma sacului rupt.

Ai rămas puţină, fată tristă, creangă desfrunzită!...
Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat:
te-am jefuit de taine, de idoli,
de flori şi de lacrimi,
iar fluturele tău viu, luminos şi năstruşnic,
ţi l-am furat, dezgropându-l din inima ta
şi lăsându-te stinsă, deşartă,
ca o veştedă crisalidă pustie.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară,
ca o grădină bătută de grindină!...
Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele,
te-am ales, strecurându-te ca pe un nisip aurifer -
nimic n-am scăpat printre degete:
toată pulberea ta strălucitoare
e-n mine.

Chiar umbra ta, să n-o cauţi zadarnic,
ţi-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci când inima mea, explodând,
te-a spulberat.
Şi iată mâinile mele, priveşte-le:
în palma lor a rămas încrustată
urma genunchilor tăi, aşa cum rămâne
pe cojile nucii urma miezului dulce...

Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă
în mine sunt toate comorile tale,
tot ce mi-ai dăruit urcă, sporeşte -
piere încet ce ţi-am dat, aşa cum seacă
bălţile neadânci uscate de vânturi...

Şi-ţi strig în fiecare noapte, răutăcios,
deschizând fereastra spre luna ce scapătă,
îţi strig mereu cu mâhnire adâncă şi teamă:
ai să te faci urâtă, ai să te faci puţină,
fată tristă, fată de gheaţă.

Ai să te faci urâtă, fată amară!...

Gellu Naum

Mult mai bine

E mult mai bine să ai frunze mult mai bine
să rămâi undeva plin de frunze
undeva în conturul tău de răcoare

Sigur nu mai poţi să citeşti cărţi portocalii
nici să te aşezi picior peste picior pe-o bancă
nici să-ţi pui pălăria alături şi nici
să desenezi cu creta pe asfalt

Dar când ploile te îngreunează prea tare
poţi să te scuturi încet şi să porneşti pe străzi
şi în urma ta rămâne o pată imensă rotundă în centrul căreia
poţi să-ţi laşi pălăria ca pe un fruct ud