Nichita Danilov

"Am murit cînd Dumnezeu
nu se născuse încă
şi m-am născut cînd Dumnezeu
era deja mort!"

“ Am fost, mai sînt?”

...)

(...

Arlechini la marginea cîmpului

Stă în umbra mea cel a cărui umbră sînt eu.

Mă priveşte în ochi şi-şi clatină
încetişor capul. Tot sîngele i s-a scurs din faţă,
e palid într-adevăr ca un mort
şi abia-şi mai ţine pleoapele întredeschise.

Din timp în timp îşi clatină capul.

Stă în spatele meu cel a cărui umbră sînt eu
şi-mi sprijină spatele. Umbra i s-a scurs
de pe trup şi trupul i s-a înnegrit tot. Dacă ar bate
un pic de vînt, s-ar prăbuşi în cenuşă.

Stă în spatele meu şi-şi clatină încetişor capul.

Eu stau pe un scaun înalt,
la o masă neagră de joc. Amestec cărţile
şi fumez o ţigară. În jurul meu e un cîmp gol.

Bate un pic de vînt şi-mi clatină capul.

Celui care vine

Trebuie să ai o inimă de piatră
ca să poţi vieţui pe pămînt
şi uneori e bine
să nu ai nici această piatră.

Dacă vezi o fereastră
luminată în noapte s-o spargi
şi să spargi nu numai
fereastra, ci să faci ţăndări
şi tot ce se află dincolo de ea.

Centura de castitate

Bătrînul Feofan
care după ce pictase
treizeci şi două de biserici
şi îşi împodobise pereţii casei cu icoane
ajuns, din cauza
unei neînţelegeri cu sfinţii la Mititica,
învăţase cu atîta osîrdie
arta de-a descuia fără zgomot orice uşă,
încît devenise, am putea spune, un expert în domeniu,
putînd deschide aproape
fără nici un fel de efort
şi lacăte vechi de priponit cai,
şi lacăte simple, şi lacăte duble,
tot felul de broaşte
care stau de strajă la uşi
sau se tîrăsc în întunericul nopţii,
tot felul de yale, de valize,
de seifuri şi lăzi vechi de zestre,
pe bază de chei
sau de cifru, apelînd la firul de păr,
la firul de iarbă
sau la cel de păianjen,
încît acum, ajuns la adînca senectute,
bîjbîind cu mîinile, încerca
să deschidă, apelînd la tot felul de tertipuri,
chiar şi la vrajă,
propria sa centură de castiate,
pe care o vedea în vis
cum îi înconjoară coapsele...
scîrţiind în bătaia
tuturor gîndurilor...

(cărţi)