Marin Mălaicu-Hondrari

Marin Mălaicu-Hondrari- născut la 29 ianuarie 1971 şi locuieşte la Sîngeorz-Băi, Bistriţa-Năsăud.

Debutează cu un volum de versuri, Zborul femeii pe deasupra bărbatului, la Editura Eikon, Cluj-Napoca 2004 (Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj).

Marin Mălaicu-Hondrari nu se mulţumeşte doar cu poezie, prin urmare scrie şi proză. Primul roman îi apare în 2006- Cartea tuturor intenţiilor, la Editura Vinea şi este reeditat la Cartea Românească, în 2008.

Cel mai recent roman al scriitorului este Apropierea, apărut la Cartea Românească, în mai 2010.

Pentru Marin Mălaicu-Hondrari a scrie şi a citi literatură înseamnă TOTUL; el trăieşte prin literatură, dovadă că organizează şi evenimente literare cum ar fi Formă şi Dialog, din cadrul Muzeului de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi, care aduce nume importante din lumea literaturii române contemporane (Adrian Popescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Ruxandra Cesereanu, Mihaela Ursa, Adela Greceanu, Dan Coman, Florin Partene, Ion Mureşan, Mihai Dragolea, Vasile Leac, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Teodor Dună, Doina Ioanid, Constantin Acosmei) pentru a lectura şi a purta discuţii cu publicul. În vara anului 2009, împreună cu Dan Coman şi Gavril Ţărmure, a organizat festivalul de poezie şi muzică de cameră Poezia e la Bistriţa, festival la care au participat 17 poeţi din ţară.

dar nimic nu întrerupe
zborul femeii pe deasupra bărbatului
tu eşti copacul
tu eşti apa
sărutul ce desperechează sânii
eşti noapte ce mă despoi
dansez şi mă cutremur
iubirea-mi şi zborul tău străbate vor vremuri

Când scrii, nu te gândi la prietenii tăi, nici la impresia pe care o va face povestea ta. Scrie ca şi cum povestea ta nu ar avea interes decât pentru micul ambient al personajelor tale, dintre care ai fi putut să fii unul. Nu în alt fel se obţine viaţa unei povestiri.

... destinul încă ne era favorabil, ne permitea să ne îmbrăţişăm dimineaţa, să umblăm goi, ca două fantome, pe marginea piscinei, să luăm masa într-un restaurant pe care mereu îl găseam pustiu, să fim disc-jokey, să ne spălăm pe dinţi fiecare cu periuţa celuilalt, să jucăm biliard până la epuizare, să numărăm stingătoarele şi revistele porno de pe întreg vasul, să ne gândim la sinucidere ca la unica posibilitate de a muri împreună, că de trăit nu putea fi vorba. Ştiu că sunt laşă, zicea Maria. Eu credeam că e doar prudentă. Poate prea prudentă. Îmbătrânesc, i-am zis, nu ştiu cât voi mai putea duce viaţa pe care o duc. De cele mai multe ori, nu mai ştiu de ce mă aflu într-un loc anume, ce limbă trebuie să vorbesc. Peste tot e prezentă un fel de ceaţă. Mă urc în avion în ceaţă, cumpăr pâine în ceaţă, cel mai mic gest îl fac în ceaţă şi numai dacă trebuie neapărat să-l fac.