sâmbătă, 6 martie 2010

John Florin Partene

"Poetul ar trebui să trăiască exact aşa cum trăieşte oricare poet"

,...dar nu despre mine
cum mă adormeam
şi nici despre focul descheiat
nu,nu despre asta[...]

Născut în 26 septembrie 1974 la Maieru, a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj şi este membru al grupului Camera din Sângeorz-Băi.
A obţinut Premiul Naţional pentru Poezie “Mihai Eminescu” 2008, la secţiunea Opera Prima pentru volumul Reverenţă(Vinea, 2007)

"De la poet toată lumea, se aşteaptă să scrie, nu să trăiască"



,...noi nu ştim ce nu trebuie să se-ntâmple
noi am aflat că apa muşcă
dar ştim că nu trebuie să ne temem
e suficient să mai tragem o duşcă

noi am aflat la timp
ştim care sunt lucrurile fierbinţi
ştim vîjîitul din urechi
şi un alt vîjîit

noi ştim cîţi suntem
de aceea în fiecare zi după ger
ne numărăm

cînd numărătoarea iese
intrăm cuminţi
la loc în cutii...,
(REVERENŢĂ,ED.VINEA)



Scrisoare

astăzi cu mine n-am ce să fac
mi-e că mai trece o zi
şi nu ştiu...

cu-o singură gură
înjur şi mă rog
ascuns

mi-s oasele aspre
tu poate că ştii săruta
tot ce mint
(CAMERA)

Seara aceasta

, ...să lăsam şi-n seara aceasta
grelele pleoape să ferece lumea
şi să ascultăm cum pe aragazul nostru
se prăjeşte povestea

sunt tânăr şi sunt împărat
domnesc peste capul meu
supuşi îmi sunt domniţa şi un zeu
ea-mi calcă la guler camăşile
el le alege culoarea
eu hoinăresc de dimineaţă, spre seara
cade mintea în
ca o capcană tinereţea mea
învaluit în palme şi în sfârşit de zi
ei mă vor recunoaşte
şi cu triluri de broaşte mă vor întâmpina

nu e nimic
sunteţi prea tânăr şi prea de tot împărat
odihniţi-vă şi să ascultăm şi-n seara aceasta
cum pe aragazul nostru
se prajeşte povestea



"Întuneric şi jarul ţigării.Nu mă întreb ce mă trezeşte noaptea.Agendele lui Marin,caietele lui Dan şi foile mele"


GLORIE!GLORIE!

Un comentariu:

Anonim spunea...

"De poeţi numai de bine, ca sa zicem aşa." (Stanescu)